Istoric

Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833.

Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina.

De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia.

Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar.

Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”.

De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză.

Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală.